Problema roitului in apicultura

Stiinta si practica apicola au demonstrat faptul ca roitul este un fenomen biologic natural care corespunde unei necesitati biologice menite sa contribuie la conservarea si perpetuarea speciei.
In apicultura moderna roitul natural nu mai este dorit iar conceptia unor apicultori care asteapta roirea naturala ca unicul mijloc de inmultire sau repopulare a stupilor ar fi bine sa fie revizuita si inlocuita cu metodele stiintifice de inmultire artificiala care au numeroase avantaje fiind executata cu usurinta la dorinta si interventia controlata a apicultorului.

Roirea artificiala are menirea sa inlature toate neajunsurile roirii naturale. Ea se efectueaza la timpul potrivit si ne permite sa efectuam o selectie a materialului biologic, evitand riscul unor pierderi de roi pe care nu-i putem supraveghea si recupera.
Se poate afirma ca evitarea completa a roirii naturale este destul de dificila, insa exista o intreaga serie de operatiuni preventive care por evita sau reduce mult roirea naturala. Pentru aceasta este necesar sa cunoastem temeinic cauzele care determina roirea si masurile care urmeaza a fi luate pentru prevenirea roitului.
In practicarea unei apiculturi moderne se recomanda sa intretinem numai familii puternice cu matci tinere si de mare productivitate. Pentru a evita roitul natural trebuie sa retinem faptul ca este mai usor sa previi decat sa combati acest instinct atunci cand familia de albine intra in frigurile roitului.
Principalele cauze care determina roirea sunt: suprapopularea stupilor, deci aglomerarea cuibului, ventilatia necorespunzatoare a acestora, expunerea lor la soare si supraincalzirea acestora prin insolatie, aparitia unei necorespondente intre cantitatea de albine tinere care pot hrani puietul si cantitatea de puiet pe care ele trebuie sa-l hraneasca, glandele salivare ale  acestor albine pot secreta laptisor dar nu au suficiente larve pe care sa le poata creste, faguri insuficienti sau necorespunzatori pentru depunerea oualor, lipsa de spatiu pentru cladirea fagurilor, predispozitia ereditara si alti factori care constituie tot atatia excitanti externi sau interni care favorizeaza roitul.

A stabili care dintre aceste cauze are cea mai mare importanta pentru manifestarea instinctului de roire este foarte greu, putandu-se analiza numai fiecare in parte si sintetiza corelatia care exista intre ele.
Stupi de mare capacitate, este necesar sa se asigure in primul rand folosirea de stupi sistematici cu un spatiu corespunzator a caror volum poate fi marit dupa nevoie, astfel ca matcile sa aibe posibilitatea nelimitata de a depune oua, evitandu-se blocarea cuibului. In functie de cules se face largirea periodica a cuibului cui noi rame si faguri crescuti sau artificiali. Daca primavara nu avem faguri suficienti se limiteaza ponta matcii si aceasta lipsa duce la diminuarea culesului. Calculele au aratat ca la un spor zilnic de 1 kg a capacitatii de prelucrare si depozitare a nectarului sunt necesare 18 000 de celule adica 2-3 faguri iar la un spor zilnic de 8 kg vor fi necesare circa 150 000 celule, adica 15-20 de rame.
Amplasarea stupilor este indicat ca stupii sa fie amplasati la umbra in perioada de maxima insolatie (orele 12-17) deoarece supraincalzirea favorizeaza instinctul de roire. Este bine ca stupii sa fie vopsiti in nuante deschise la culoare pentru a nu atrage caldura razelor de soare.
Culesul nectarului si a polenului, sunt elementi care actioneaza ca stimulenti deteminand o mai buna hranire a matcii, o mai buna depozitare a nectarului si polenului care produc caldura in stup, contribuind la cresterea puterii familiei de albine. Un cules intensiv de rapita timpurie poate constitui cauza principala a roirii daca apicultorul nu intervine la timp. De asemenea in perioadele lipsite de cules este bine sa practicam stuparitul pastoral, sa ducem albinele unde este cules.
Aglomeratia de albine tinere, existenta unui numar excesiv de albine tinere indeamna familia sa inceapa pregatirile de roire prin cladirea de botci pe faguri pe care matca depune oua din care vor ecloziona viitoarele matci. Familia respectiva trece prin frigurile roitului mai ales in cazul unei perioade mai lungi de timp nefavorabil, perioada in care albine doici din lipsa de ocupatie vor creste botci.
Lipsa de spatiu si ventilatia, aglomeratia si caldura cuibului fac ca activitatea albinelor ventilatoare sa nu fie intotdeauna pozitive si suficient de eficace predispunand familia de albine la roire. In timpul culesului se recomanda deschiderea mare a urdinisului, si subarului celor care au fund cu plasa, asigurandu-se ventilatia.
Blocarea cuibului cu miere si pastura, la un cules intensiv de nectar si polen cand cuibul nu este corespunzator marit acesta se blocheaza iar matca nu mai are celule goale pentru a depune oua diminuandu-se activitatea albinelor si favorizand roirea.

Excesul de laptisor de matca, producerea laptisorului de matca destinat hranirii larvelor de albine in primele trei zile de viata daca este tulburat de prezenta unui numar mare de albine lucratoare care nu pot sa transmita produsul lor larvelor, acestea ajung sa cladeasca botci in care depoziteaza hrana glandulara, stimuland roirea. Mentinerea unor familii puternice cu multe rame ce contin puiet necapacit reprezinta o metoda eficienta de prevenire a roitului.
Varsta matcii, s-a constatat ca matcile batrane au o tendinta de roire mai mare de unde concluzia de tine cat mai multe matci tinere selectionate din cele mai bune familii de albine.
Carenta de feromoni a matcii, se cunoaste faptul ca glandele mandibulare ale matcii produc o secretie numita "substanta de matca", feromoni, dupa care albinele percep si recunosc matca stupului. Cat timp albinele primesc o cantitate determinata din aceasta substanta totul este normal, cand aceasta substanta insa se reduce, albinele hotarasc inlocuirea matcii. Aceste fenomene se produce fie din cauza imbatranirii matcii cand se diminueaza si secretia de feromoni fie si la unele matci tinere din cauza suprapopularii stupului care determina reducerea cantitatii de feromoni primiti, rezultatul este acelasi, cladirea de botci.
Intreruperea roitului, aparitia botcilor intr-un numar mare este un semn sigur a roirii si numai prin distrugerea lor sistematica se poate impiedica roirea. Aceasta operatie este grea si anevoioasa, cerand un control atent a tuturor ramelor si o mare atentie in depistarea si distrugerea botcilor, deoarece daca ramane ramane o botca ascunsa, toata operatia devina inutila. Operatia se repeta la 10 zile si apoi din nou la 7 zile pentru distrugerea noilor botci cladite intre timp. Cand aceasta operatie se efectueaza in ajunul recoltarii, productia de miere scade mult, fiindca familia de albine este in frigurile roitului iar metoda de intrerupere a roitului prin distrugerea botcilor contribuie la prelungirea stadiului de roire de unde concluzia ca este mai usor sa previi decat sa combati acest puternic instinct al albinelor.
Satisfacerea instinctului de cladire, este recomandat sa se foloseasca din plin productia de ceara prin utilizarea ramelor claditoare si introducerea de faguri artificiali incepand cu primele culesuri si apoi periodic in functie de evolutia culesului si  de dezvoltarea familiei de albine. Prtin stimularea instinctului de cladire a albinelor lucratoare acestea isi epuizeaza energia de cladire fara a trebui sa se recurga la roire. Intarziind cu cateva zile introducerea unui fagure artificial inseamna a stimula roirea. De asemenea introducerea unui fagure artificial intr-o perioada nefavorabila sau intr-o pozitie gresita, atrage cladirea lui necorespunzatoare, nepermitand depunerea oualor. Se recomanda evitarea folosirii fagurilor necorespunzatori.
Predispozitia ereditara, manifestarea mai mult sau mai putin pronuntata a instinctului de roire constituie si un caracter de rasa si chiar in interiorul rasei existand linii mai putin roitoare cu tendinte de schimbare linistita a matcilor, fapt de care este bine sa tinem cont in ameliorarea materialului biologic prin selectie. Am enuntat o serie de factori externi si interni care actioneaza intr-o stransa legatura si care constituie tot atatia excitanti care favorizeaza roitul. Acesti factori pot fi controlati de apicultor, putand fi inlaturati sau diminuati pentru a evita sau limita roitul natural si a aplica metodele moderne de formare a roilor artificiali.
Roirea artificiala, asa cum am mai aratat, inlatura toare neajunsurile roirii naturale care este mai complexa si cere un volum mai mare de munca. Roirea artificiala usureaza munca si contribuie la sporirea productiei de miere. In literatura de specialitate sunt descrise detaliat toate metodele de formare a roilor artificiali.

Procedeul cel mai simplu de formare a roilor artificiali este "roirea prin divizare" si consta in divizarea unei singure familii de albine puternice. Se va cauta in care diviziune este matca iar diviziunea orfana va primi o noua matca imperechiata sau o botca. Lucrarea se recomanda a se efectua imediat dupa culesul de salcam si apicultorul poate realiza o dublare a efectivului. Metoda este recomandata apicultorilor cu stupini mici si care doresc sa-si inmulteasca efectivul de albine. La divizare se va urmari ca puietul, hrana si albinele sa fie in parti cat mai egale. Asezarea celor doua diviziuni se face la dreapta si la stanga fostului urdinis al familiei de baza care a fost divizata astfel ca populatia albinelor culegatoare sa se intoarca in proportii aproximativ egale la ambii stupi, roi. In cazul apicultorilor cu un numar mai mare de stupi care nu doresc sa slabeasca prea mult familiile de baza se recomanda metoda de roire artificiala prin "stolonare colectiva". In acest caz se scot cate una sau doua rame cu puiet capacit, bine acoperite de albine, din familiile de baza, fiind atenti sa nu se ridice si matca. Ramele pline cu albine se aseaza intr-un stup gol cu urdinisul inchis la inceput pentru a nu se depopula. Roiul se formeaza apoi din patru rame bine acoperite de albine, dintre care doua cu puiet si doua cu miere si pastura. Dupa cateva ore in roiul nou format se introduce o matca tanara imperecheata, intr-o colivie inchisa si dupa 24 de ore se aplica un dop de serbet la gura coliviei. In lipsa culesului se recomanda stimularea roiului cu sirop de zahar.