sâmbătă, 19 martie 2016

PNA 2017-2019 a fost aprobat

In data de 15 martie 2016 ministerul agriculturii Achim Irimescu a aprobat noul PNA 2017-2019 urmand sa fie transmis Comisiei Europene pentru analiza si aprobare.
Masurile din noul Program National Apicol sunt:

  1. Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică:
Cheltuieli eligibile:
  1. preţul fără TVA al medicamentelor achiziționate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii convenționale, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu;
  2. preţul fără TVA al medicamentelor achiziţionate folosite pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii ecologice, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu;
  1. Achiziţionarea de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral
Cheltuieli eligibile:
  1. preţul fără TVA pentru achiziţia de stupi utilaţi conform tehnologiei apicole, dar nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic.
  2. achiziţionarea stupilor se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului
      C. Achiziționarea de accesorii apicole:
Din lista accesoriilor apicole care pot fi achiziționate fac parte:
  • colector polen
  • colector propolis
  • uscător polen
  • încălzitor miere
Cheltuieli eligibile:
  1. preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de colectoare de polen sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate;
    Achiziţionarea colectoarelor de polen sau a colectoarelor de propolis se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului/beneficiar
  2. până la 75 % din preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de uscător de polen sau încălzitor miere, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate;
    Achiziţionarea uscătorului de polen sau a încălzitorului pentru miere se face o singură dată pe perioada derulării Programului/beneficiar.
     D. Achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unorechipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii.
Achiziționarea echipamentului LC-EA-IRMS permite determinarea prin spectrometrie de masă a raportului izotopic 13C/12C. Modificarea raportului de abundența izotopică naturală menționat anterior, pusă în evidență cu echipamentul LC-EA-IRMS identifică pozitiv falsificarea produselor prin introducerea unor aditivi ieftini, în general cu valoare nutritivă și energetică inferioară în raport cu produsul nefalsificat.
Achizitionarea unui echipament performant la același nivel de competență tehnică cu al laboratoarelor recunoscute ca fiind de referință la nivel european permite României să certifice calitatea și autenticitatea mierii.
Pentru analiza și identificarea polenului prin atribuirea speciei de plante de proveniență este necesar un microscop cu putere de magnificație mai mare, capacitate de examinare în contrast de fază, lumina polarizată și posibilitatea de imagistică analitică prin construirea unei baze de date capabilă să culeagă informații din bazele de date dedicate on-line.
Pentru scurtarea timpului de lucru și reducerea limitei de cuantificare este necesar un spectrofotometru de absorbție moleculară UV-Vis cu viteza de scanare de peste 10000 nm/min in domeniu extins de 190-1100 nm și posibilitatea de analiză directă prin fibră optică.
Este necesar un refractometru digital cu corecție de temperatură inclusă pe baza tabelară ICUMSA, cu domeniu de indici de refracție extins, rezultat independent de aprecierea analistului.
Procedura de achiziționare a echipamentelor se va face cu respectarea legislației în vigoare și acestea vor fi utilizate pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii.
Cheltuieli eligibile:
1. preţul fără TVA pentru achiziționarea echipamentul LC-EA-IRMS;
2. preţul fără TVA pentru achiziționarea unui microscop;
3. preţul fără TVA pentru achiziționarea unui Spectrofotometru de absorbție moleculara UV-Vis;
4. preţul fără TVA pentru achiziționarea unui Refractometru.
     E. Achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică:
Cheltuieli eligibile:
    1. preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de 75 familii de albine și pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine;
    2. preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de familii de albine egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de familii şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine;
    3. preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine;
    4. preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de mătci şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine;
      F. Achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, iar membrii cooperativei trebuie să deţină minimum 1500 de familii de albine.
Cheltuieli eligibile:
-       Până la 75% din preţul fără TVA pentru decontarea achizițiilor de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox, cu condiția să mențină minimum 3 ani uneltele achiziționate;
Achiziţionarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox se face o dată pe Program.
Sursa informatie, site-ul madr: Comunicat Madr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu